Este la un pas de momentul oficial. Cel mai nou model Audi își pregătește debutul. Pe 12 februarie va fi dezvăluit misteriosul automobil care face subiectul ultimelor campanii teaser.
Este la un pas de momentul oficial. Cel mai nou model Audi își pregătește debutul. Pe 12 februarie va fi dezvăluit misteriosul automobil care face subiectul ultimelor campanii teaser.
Audi începe să scoată la lumină noutățile prevăzute să apară în 2014. După publicarea celor două teasere consecutive, ultimul produs al mărcii germane își așteaptă debutul. Data debutului este fixată pe 12 februarie.
Aura de mister care învăluie modelul este întreținută de videoclipurile în care apar o serie de detalii ce stârnesc și mai mult curiozitatea.
În mod cert vorbim de o mașină sport. Jantele cu spițe duble specifice gamei S/RS încalță pneuri cu talon îngust. Scaunele sport au spătarele acoperite cu material plastic unde stă inscripționată titulatura Quattro, numele sistemului de tracțiune integrală. Un ultim indiciu care ne spune că vehiculul face parte din clasa sport este schimbătorul de viteze ornat cu inserturi de culoare roșie și argintie.
Aceasta ar putea fi noul S1 – versiunea sport din gama A1 sau noul RS3 – varianta de top din familia A3.
Anul aceasta este așteptată pe piață și noua generație TT.
Marea surpriză ar putea fi Sport Quattro, modelul pe care fanii au cerut celor de la Audi să-l producă după ce două concepte au prefațat cam cum ar putea arăta rasatul coupe poziționat sub A3.
Așa cum ne-a obișnuit în ultima Audi își va prezenta noul exponent pe un portal dedicat lansărilor, în direct, pe internet.