Un SUV de clasă mică este exact ceea lipsește acum mărcii Honda. Conceptul prefațează liniile unui nou model global ce va debuta la finele acestui an. Versiunea de serie va fi oferită și în Europa.
Un SUV de clasă mică este exact ceea lipsește acum mărcii Honda. Conceptul prefațează liniile unui nou model global ce va debuta la finele acestui an. Versiunea de serie va fi oferită și în Europa.
Honda s-a prezentat la primul mare salon auto al anului cu o noutate importantă. Deși este un concept, Urban SUV prefigurează în primul rând un viitor model de serie ce va debuta pe piața japoneză la sfârșitul acestui an, iar pe piața nord-americană în 2014. Același vehicul introduce o platformă complet nouă, platformă globală care ar putea fi utilizată pentru o gamă mai largă de vehicule din clasa mică.
În al treilea rând, Urban SUV arată direcția de design al noului SUV subcompact, care ulterior va fi introdus și în Europa.
La momentul debutului, oficialii Honda nu au vorbit despre tehnologiile din dotare, subiect ce rămâne un secret până la apariția versiunii de serie. Nu doar la nivel estetic ci și pe linie practică noul crossoverul de talie mică se va diferenția de restul concurenței prin faptul că va beneficia de un rezervor amplasat central și faimoasele scaune Magic Seats, ce oferă configurații multiple, ambele împrumutate de la Jazz.
În treacăt s-a amintit faptul că sistemele de propulsie vor purta amprenta Earth Dreams, o denumire ce garantează astăzi eficiență sub toate aspectele ei.
Urban SUV în varianta de producție va fi al treilea model dezvoltat pe noua platformă Global Compact Series, utilizată la fabricația binecunoscutului Jazz și a sedanului City.
Sub aspect stilistic, Honda pune accent pe un design coerent marcat prin linii puternice în dreptul capotei și ascendete pe profil, ce creează imaginea unui vehicul solid și sportiv. Luminile LED sunt prezente atât pe blocurile optice față cât și cele spate. Interiorul este învăluit în mister, iar surprizele s-ar putea ține lanț.  Modelul SUV de serie va fi asamblat exclusiv în Mexic, alături de actualul Jazz, pe liniile celei mai noi uzine Honda din America de Nord.