2011 a fost un an excelent pentru Kia. Vânzările și producția au crescut, la fel și investițiile. Anul acesta la uzina din Zilina s-a adăugat al treilea schimb, iar investițiile se vor ridica la 110 milioane euro.
2011 a fost un an excelent pentru Kia. Vânzările și producția au crescut, la fel și investițiile. Anul acesta la uzina din Zilina s-a adăugat al treilea schimb, iar investițiile se vor ridica la 110 milioane euro.
Kia devine un brand tot mai influent și popular printre europeni. Anul trecut a fost unul cu rezultate excelente care a transformat marca sud-coreeană în brandul cu cea mai rapidă creștere în Europa. Producția de automobile a înregistrat cifre record în paralel cu alocarea unor investiții importante la de la uzina Zilina din Slovacia.
Kia este pe val, iar rezultatele o demonstrează din plin.
Fabricația de automobile a crescut cu 10%, depășind 252.000 de unități, iar producția de motoare a progresat cu 12%, la uzina europeană fiind asamblate anul trecut 359.000 de unități.
Pe liniile uzinei europene sunt fabricate trei modele. Anul trecut, familia Cee’d cu toate cele trei derivate ale sale a fost produsă în 103.000 exemplare, iar monovolumul Venga în 11.000 de exemplare. Motorul creșterii producției a fost noul Sportage cu peste 101.000 de unități, ce reprezintă 40% din producția totală.
Tot la Zilina s-a asamblat, până în luna iunie, și Hyundai ix35.
â€Anul trecut a fost unul de succes pentru brandul Kia în Europa, cu vânzări care au depășit media pieÈ›eiâ€, a declarat Benny Oeyen, vicepreÈ™edinte pe linie de marketing È™i planificare a produsului la Kia Motors Europe. â€ÃŽn acest moment suntem brandul cu cea mai rapidă creÈ™tere în Europaâ€, a adăugat Oeyen.
Kia a acordat atenție și sectorului investițiilor, sume importante fiind direcționate pentru creșterea capacității de fabricație, angajarea și pregătirea unui număr de 900 de persoane, care completează forța de muncă a uzinei ce numără astăzi 3.900 de muncitori. Suplimentarea personalului a permis adăugarea celui de-al treilea schimb la uzina din Zilina începând din ianuarie 2012.
Pe parcursul anului trecut Kia a investit 200 de milioane de euro pentru extinderea atelierului de motoare a cărui capacitate maximă a fost ridicată la 450.000 de unități anual. Â
Investițiile vor continua și în 2012 odată cu demararea operațiunilor de producție a noului Kia Cee’d. Producătorul sud-coreean este pregătit să aloce alte 110 milioane de euro și se așteaptă la o creștere a producției cu 35.000 de unități. Estimările avansate de Kia indică un număr de 285.000 de vehicule ce vor fi fabricate anul acesta.
Oficialii Kia susÈ›in că â€cererea în creÈ™tere pe care o înregistrează produsele Kia, într-un moment în care industria auto este în scădere, este dovada că designul, costurile mici de exploatare È™i întreÈ›inere, valoarea È™i calitatea acestora au rezonat cu cererile clienÈ›ilor.â€