Finalul de an aduce o ediție specială pentru Freelander. Denumită Black & White aceasta se evidențiază prin nuanțele caroseriei și detaliile exterioare. Sunt disponibile două motorizări diesel de 150 CP.
Finalul de an aduce o ediție specială pentru Freelander. Denumită Black & White aceasta se evidențiază prin nuanțele caroseriei și detaliile exterioare. Sunt disponibile două motorizări diesel de 150 CP.
Land Rover iese la rampă cu un element de noutate pe final. Deși a primit în vara acestui an o serie de îmbunătățiri, Freelander revine din nou în atenția publicului, de această dată prin intermediul unei ediții speciale. Botezată Black & White, seria limitată oferă o echipare bogată și un nivel de personalizare ridicat la un preț just.
Luna decembrie este momentul perfect pentru a alege un automobil bine garnisit, iar compania britanică încearcă să speculeze acest moment cu Freelander Black & White Edition, model destinat inițial doar pieței britanice.
Bazată pe nivelul de intrare S, ediția limitată se individualizează printr-o serie de elemente care plusează la capitolul imagine. Land Rover anunță că pot fi comandate doar în nuanțele metalizate negru Santorini și alb Fuji. Pentru a se diferenția de versiunile obișnuite, Freelander Black & White Edition dispune de finisaje lucioase de culoare neagră la nivelul grilei, mânerelor și fantelor de aer.
Privirile indiscrete vor fi ținute la distanță de geamurile fumurii, în timp ce jantele de 17 inci din aliaj și cinci spițe duble cu siguranță vor deveni mici obiecte de admirație.
Interiorul se remarcă doar prin tapițeria neagră Ebony, care face casă bună cu ambianța din cabină.
Versiunile de motorizare care pot fi comandate sunt eD4 și TD4, ambele disponibile cu propulsorul 2,2 litri de 150 cai putere. Freelander Black & White Edition este echipat cu transmisie manuală cu 6 trepte, geamuri electrice față/spate, aer condiționat, 7 airbaguri.
Pe lista dotărilor standard mai figurează oglinzile încălzite electric, sistemul digital audio DAB cu 8 difuzoare, conectivitate Bluetooth și tehnologia start/stop.
Opțional poate fi aleasă o cutie automată cu 6 trepte.