Primele două exemplare LFA au ajuns în Europa. Supercarul Lexus a fost livrat în Marea Britanie și mai apoi în Germania în ediția limitată Nürburgring. Modelul de 562 cai putere costă 445.000 de euro.
Primele două exemplare LFA au ajuns în Europa. Supercarul Lexus a fost livrat în Marea Britanie și mai apoi în Germania în ediția limitată Nürburgring. Modelul de 562 cai putere costă 445.000 de euro.
Lexus a vrut să ajungă cu orice preț în liga superioară și a reușit. Cu rapidul LFA marca japoneză și-a croit drum în lumea fascinantelor supercaruri cu sute de cai putere reușind să atragă atenția clienților din toate colțurile lumii. Fabricat în serie limitată de numai 500 de exemplare, modelul cu motor V10 de 4.8 litri a început să-și facă apariția și pe continentul nostru.
Deocamdată doar două exemplare ale bolidului Lexus cutreieră șoselele din Europa.
Primul model a fost livrat în aprilie unui client din Marea Britanie, iar cel de al doilea a ajuns la destinatar la sfârșitul lunii iunie în Germania. În ambele cazuri, clienții au comandat modelul LFA cu pachetul ediției speciale Nürburgring ce dispune de o caroserie vopsită în orange și interior de culoare neagră.
Dacă primul client european nu a dorit să i se dezvăluie identitatea, cel de-al doilea este un client special. Numele său este Eric Weinberger, proprietarul unei rețele de dealeri ce distribuie în Germania produsele celor două mărci japoneze. Weinberger vinde modele Toyota și Lexus de peste 25 de ani, iar acum se laudă cu noua sa achiziție al cărei preț se ridică la 445.000 de euro.
Dată fiind relaÈ›ia foarte apropiată cu Toyota È™i Lexus, proprietarul german a primit ca â€bonus†semnătura È™efului lui Akio Toyota, È™eful grupului auto japonez, gravată pe capotă È™i care în mod evident conferă un plus de valoare supercarului.
LFA Nürburgring, ediție limitată la doar 50 de modele în toată lume, este dotat cu un pachet unic de dotări care sporesc performanțele mașinii. Cu o caroserie din fibră de carbon și jante unice din aliaj, Lexus LFA dezvoltă 562 de cai putere din motorul supraalimentat cu zece cilindri.
Cuplat la o cutie secvențială cu 6 trepte de viteză, supercarul Lexus este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 3,7 secunde și să atingă o vitezp de vârf 325 km/h.