Salonul Auto de la Bruxelles va găzdui premiera compactei restilizate CT200h. Schimbări au fost operate la design, suspensii și aerodinamică. Primele exemplare vor putea fi comandate din martie.
Salonul Auto de la Bruxelles va găzdui premiera compactei restilizate CT200h. Schimbări au fost operate la design, suspensii și aerodinamică. Primele exemplare vor putea fi comandate din martie.
Lexus va păși în noul an alături de un vehicul de clasă compactă împrospătat. Versiunea revizuită și îmbunătățită CT 200h își anunță debutul european la Salonul Auto de la Bruxelles ce se va desfășura între 14 și 26 ianuarie 2014. Comenzile vor fi deschise în prima jumătate a lunii martie.
Designerii Lexus au rafinat aspectul exterior, automobilul hibrid care înfruntă tripleta germană Audi A3, BMW Seria 1 și Mercedes A-Klasse fiind totodată și mai agresiv.
Partea frontală preia noua grilă motor de la limuzinele GS și IS, în timp ce blocurile optice angulare își dezvăluie noua generație a tehnologiei LED. Secțiunea spate a fost modificată ușor în zona blocului de lumini.
Interiorul promite în primul mai mult confort. Habitaclul este mai bine izolat, iar suspensiile recalibrate. CT 200h Facelift vine echipat cu un volan sportiv și un sistem multimedia cu ecran tactil de 4.2 inci. Posibilitățile de personalizare în cabină vor crește odată cu diversificarea nuanțelor pentru tapițerie.
Ingerii au optimizat aerodinamica mașinii și au mărit rigiditatea torsională. Propulsorul hibrid nu va dezamăgi, performanțele de consum urmând să fie ceva mai bune.