Al doilea model cu motor turbo de 2.0 litri și 360 cai putere este noul CLA 45 AMG. Modelul va fi lansat oficial pe 27 martie la Salonul Auto de la New York. Limuzina compactă atinge 100 km/h în 4,6 secunde.
Al doilea model cu motor turbo de 2.0 litri și 360 cai putere este noul CLA 45 AMG. Modelul va fi lansat oficial pe 27 martie la Salonul Auto de la New York. Limuzina compactă atinge 100 km/h în 4,6 secunde.
Mercedes și AMG își extind portofoliul de vehicule sportive. Următoarea noutate în program este CLA 45 AMG, versiunea de performanță a celui mai recent model premium de clasă compactă. Cu toate că lansarea oficială este programată săptămâna viitoare, astăzi publicăm primele imagini și informații legate de sedanul bazat pe platforma ultimei generații A-Klasse.
CLA 45 AMG este al doilea exponent în familia noului CLA, tehnologiile, interiorul și sistemul de propulsie fiind similare cu cele ale proaspătului A 45 AMG.
Pachetul de suspensii sportive este dublat de un tren de rulare performant ce are ca element central propulsorul turbo de 2.0 litri ce produce 360 de cai putere și 460 Nm. Asociat unei transmisii automate cu 7 trepte denumită AMG Speedshift DCT, unitatea pe benzină cu patru cilindri poate asigura o accelerație de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde.
Evident, viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.
Sedanul rapid creat de Mercedes și AMG se individualizează la exterior prin jantele și oglinzile negre, grila motor și prizele de aer frontale, noul spoiler față/spate și ornamentul de la nivelul pragurilor. Cele patru canale pentru evacuarea gazelor de eșapament, întregesc aspectul agresiv al mașinii, designul acestora amintind de mult mai puternicul CLS 63 AMG.
La interior se regăsește o combinație între materialul din piele neagră de pe planșa bordului și vinilurile ce imită fibra de carbon. Scaunele sportive sunt îmbrăcate cu piele neagră și roșie, iar pentru a nu-i răpi în totalitate eleganța, Mercedes apelează la câteva elemente cromate și inseturi din aluminiu.
Noul CLA 45 AMG va debuta la sfârșitul lunii martie la Salonul Auto de la New York.