Cel mai eficient SUV din lume va sosi în vara acestui an. Outlander PHEV, model ce consumă doar 1,9 litri la 100 km, va sosi la dealerii europeni în luna iulie. Prețul de bază va depăși 40.000 euro.
Cel mai eficient SUV din lume va sosi în vara acestui an. Outlander PHEV, model ce consumă doar 1,9 litri la 100 km, va sosi la dealerii europeni în luna iulie. Prețul de bază va depăși 40.000 euro.
Mitsubishi devine din acest an promotorul sistemelor de propulsie alternative. La numai o jumătate de an de la apariția în Europa a noului Outlander, marca japoneză pregătește debutul inovativului Outlander Plug-in Hybrid Electric Vehicle (PHEV). Lansarea oficială va avea loc la începtul lunii martie în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Noul model Outlander PHEV, ce promite performanțe de consum nemaiîntâlnite în segmentul SUV, va păși la dealerii europeni în vara acestui an. Primele exemplare vor ajunge în luna iulie.
Deși tarifele nu au fost stabilite, estimările producătorului nipon indică un preț de lansare de aproximativ 42.000 de euro.
Dacă se confirmă, prețul de pornire va fi unul foarte competitiv în raport cu cel al unui Audi Q5 Hybrid Quattro care pleacă de la 54.250 euro. Mai mult decât atât, prin prisma autonomiei de drum ridicate, a consumului extrem de scăzut și a tracțiunii 4WD care permite escapade în natură, versiunea benzină-electric Outlander ar putea sufla chiar și din clienții mașinii electrice de familie Nissan Leaf al cărei preț de bază depășește 33.000 de euro.
Fabricat exclusiv în Japonia, la uzina Okazaki, noul SUV hibrid oferă posibilitatea alimentării la priză a bateriilor ce alimentează întregul sistem electric.
Outlander PHEV consumă doar 1,9 litri de benzină la 100 km și promite o autonomie de peste 50 km în modul electric. Alcătuit dintr-un motor pe benzină de 2.0 litri și 114 de cai putere, două motoare electrice ce produc fiecare 82 cai putere, două invertoare și un pachet de baterii compact poziționat între punțile mașinii, sistemul hibrid Mitsubishi se anunță unul din viitorii campioni ai eficienței.
Cu un singur plin de benzină pot fi parcurse distanțe de până la 800 de km, viteza maximă asigurată de noua versiune fiind de 170 km/h.