În cea mai nouă uzină a mărcii japoneze se fabrică un nou model. Mirage a intrat în producția de serie și va sosi în Europa la sfârșitul acestui an. Dispune de un motor de 78 CP și consumă 4,5 litri.
În cea mai nouă uzină a mărcii japoneze se fabrică un nou model. Mirage a intrat în producția de serie și va sosi în Europa la sfârșitul acestui an. Dispune de un motor de 78 CP și consumă 4,5 litri.
Mitsubishi sărbătorește lansarea în fabricație a unui model de buget și totodată economic. Noul Mirage debutează pe liniile de montaj ale noii uzine Laem Chabang din Tailanda și în primă fază va fi disponibilă doar pe piața locală. Compania japoneză va introduce modelul de oraș, ajuns la cea de a șasea generație, în majoritatea țărilor asiatice, inclusiv în Japonia.
Versiunea europeană va debuta la sfârșitul anului curent. Marca japoneză nu a stabilit sub ce nume va livra noul vehicul de buget în Europa, care ar putea înlocui actualul Colt.
Începând din 2013, Mirage va fi livrat în Japonia și Australia.
Mirage este descris de Mitsubishi ca un automobil compact, eficient, cu prețuri accesibile și destinat piețelor globale, în special țărilor care încurajează achziția de autovehicule cu amprentă ecologică. Totodată, marca japoneză afirmă că Mirage este creat pentru a satisface cererea tot mai mare de vehicule ieftine de pe piețele emergente.
Creată pentru a furniza mobilitate la costuri minime, subcompacta japoneze atinge o viteză de vârf de doar 120 km/h.
Micul Mitsubishi Mirage este propulsat de un motor pe benzină Mivec de 1.2 litri ce produce 78 de cai putere la 6.000 rpm. Propulsorul cuplat la o cutie automată cu variație continuă dezvoltă un cuplu maxim de 100 Nm disponibil la 4.000 rpm și promite un consum de 1 litru la 22 de kilometri, adică de 4,5 litri la 100 km.