Elementele sportive R-Line au ajuns pe decapotabila Beetle Cabrio. Exteriorul și interiorul primesc o tentă masculină și dotări pe măsură. Sunt disponibile trei motorizări de 140, 160 și 210 cai putere.
Elementele sportive R-Line au ajuns pe decapotabila Beetle Cabrio. Exteriorul și interiorul primesc o tentă masculină și dotări pe măsură. Sunt disponibile trei motorizări de 140, 160 și 210 cai putere.
Volkswagen oferă fanilor mărcii o alternativă interesantă la versiunile sport consacrate. Pachetul R-Line este soluția cu care producătorul vrea să îi încânte pe cumpărătorii care vor ca vehiculor lor să arate la fel de agresiv ca și o mașină de performanță. Numeroase modele, de la Polo la Touareg, se bucură de acest pachet, iar acum este rândul noului Beetle Cabrio să primească accesoriile special concepute de specialiștii mărcii germane.
Varianta R-Line se remarcă prin setul de dotări care conferă un aspect dinamic și atractiv.
Decapotabila adoptă exterior un nou spoiler garnisit cu prize de aer și linii sportive, jante din aliaj Twister de 18 inci, bară de protecție spate care imită desenul rapidelor creații ale diviziei Volkswagen R. Binențeles, difuzorul spate este acompaniat de evacuări cromate.
Habitaclul respectă un tipic cu care iubitorii mărcii s-au familiarizat. Beetle Cabrio R-Line beneficiază de scaune sport din material textil, volan sport multifuncțional ornat cu piele, pedalier din aluminiu și câteva elemente din crom.
Emblema R-Line tronează pe aripile față, tetiere, volan și praguri interioare.
Doar trei motorizări sunt disponibile cu pachetul de accesorii sport, două benzină de 160 și 210 cai putere, respectiv turbodieselul de140 cai putere.
În echipare standard se oferă diferențialul XDS, climatizare duală automată, lumini de viraj, senzori pe ploaie, sistem RCD510.Pe parte de opționale regăsim sistemul audio Fender, lumini bi-xenon, și sistemul de acces fără cheie, tetiere din piele și jante Tornado de 19 inci.
Modelul Beetle Cabrio R-Line poate fi comandat pe orice piață europeană.